ÎMPĂTURÁT, -Ă adj. v. împăturit. adjectivîmpăturat
împắtur și -ésc, a -í v. tr. (d. pătură). Așez, strîng în păturĭ, vorbind de pînză, hîrtie ș. a. – Și păturesc: păturindu-șĭ fusta (Sadov. VR. 1911, 1, 14). În Trans. și a împătura, împătur și -éz. verb tranzitivîmpătur
împaturà v. a strânge în pături (pânză, rufe). verb tranzitivîmpaturà
ÎMPĂTURÁ vb. I. v. împături. verb tranzitivîmpătura
împăturat | masculin | feminin | |||
nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
nominativ-acuzativ | singular | împăturat | împăturatul | împăturată | împăturata |
plural | împăturați | împăturații | împăturate | împăturatele | |
genitiv-dativ | singular | împăturat | împăturatului | împăturate | împăturatei |
plural | împăturați | împăturaților | împăturate | împăturatelor |