împắtur și -ésc, a -í v. tr. (d. pătură). Așez, strîng în păturĭ, vorbind de pînză, hîrtie ș. a. – Și păturesc: păturindu-șĭ fusta (Sadov. VR. 1911, 1, 14). În Trans. și a împătura, împătur și -éz. verb tranzitiv împătur
împaturà v. a strânge în pături (pânză, rufe). verb tranzitiv împaturà
ÎMPĂTURÁ vb. I. v. împături. verb tranzitiv împătura
| împătura | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
| (a) împătura | împăturare | împăturat | împăturând | singular | plural | ||
| împăturând | împăturați | ||||||
| numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
| singular | I (eu) | împătur | (să) împătur | împăturam | împăturai | împăturasem | |
| a II-a (tu) | împături | (să) împături | împăturai | împăturași | împăturaseși | ||
| a III-a (el, ea) | împătură | (să) împăturai | împătura | împătură | împăturase | ||
| plural | I (noi) | împăturăm | (să) împăturăm | împăturam | împăturarăm | împăturaserăm | |
| a II-a (voi) | împăturați | (să) împăturați | împăturați | împăturarăți | împăturaserăți | ||
| a III-a (ei, ele) | împătură | (să) împăture | împăturau | împăturară | împăturaseră | ||