împătrá (-átru, împătrát), vb. – A rămîne cu buzele umflate, a fi dezamăgit. – Var. pătra. Lat. patrāre „a executa”, probabil cu sensul lui impetrāre „a obține” (Bogrea, Dacor, I, 258; DAR; REW 4306a; Rosetti, I, 167); pentru semantism, cf. a o căpăta „a da greș”. Cuvînt rar (var. numai la Șincai, unde poate fi latinism), arareori folosit la moduri personale, poate fi astfel încît conjugarea sa nu ni se pare sigură. verbîmpătra
împătréz v. tr. (lat. impeíro, -áre, a căpăta). Olt. Fam. Am împătrat-o, am sfeclit-o, mĭ-am căpătat-o, am pățit-o! verbîmpătrez
împătrăți, împătrățesc v. r. a se fotografia, a se lăsa fotografiat. verbîmpătrăți
| împătrăți | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
| (a)împătrăți | împătrățire | împătrățit | împătrățind | singular | plural | ||
| împătrățind | împătrățiți | ||||||
| numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
| singular | I (eu) | împătrățesc | (să)împătrățesc | împătrățeam | împătrății | împătrățisem | |
| a II-a (tu) | împătrățești | (să)împătrățești | împătrățeai | împătrățiși | împătrățiseși | ||
| a III-a (el, ea) | împătrățește | (să)împătrățeai | împătrățea | împătrăți | împătrățise | ||
| plural | I (noi) | împătrățim | (să)împătrățim | împătrățeam | împătrățirăm | împătrățiserăm | |
| a II-a (voi) | împătrățiți | (să)împătrățiți | împătrățeați | împătrățirăți | împătrățiserăți | ||
| a III-a (ei, ele) | împătrățesc | (să)împătrățească | împătrățeau | împătrățiră | împătrățiseră | ||