împătimire f. patima, pasiune ardentă: sărut cu împătimire ăa tai albi și netezi umeri EM. substantiv femininîmpătimire
împătimí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împătimésc, imperf. 3 sg. împătimeá; conj. prez. 3 să împătimeáscă verb tranzitivîmpătimi
ÎMPĂTIMÍ, împătimesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A face pe cineva să sufere, a provoca cuiva dureri. [Var.: împătimá vb. I] – În + patimă. verb tranzitivîmpătimi
împătimire | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | împătimire | împătimirea |
plural | împătimiri | împătimirile | |
genitiv-dativ | singular | împătimiri | împătimirii |
plural | împătimiri | împătimirilor |