împărat definitie

ÎMPĂRÁT, -Ă, împărați, -te, adj. v. ÎMPĂRA. – [DLRM, DAR] adjectivîmpărat

împărat, împărați s. m. (intl.) 1. șef. 2. om influent. adjectivîmpărat

împărát m. (din nom. latin imperátor). Suveranu unuĭ imperiŭ. – Și ump- (Mold. sud). adjectivîmpărat

împărát s. m., pl. împăráți adjectivîmpărat

împărat m. 1. suveranul unui imperiu; 2. pop. rege: un fecior de împărat, Solomon imparat. [Lat. IMPERATOR]. adjectivîmpărat

ÎMPĂRÁT, împărați, s. m. Suveran (absolut) al unui imperiu. ♦ Fig. Stăpân, conducător. – Lat. imperator. adjectivîmpărat

împărát (împăráți), s. m. – Suveran absolut al unui imperiu. – Mr. ampirat. La.t imperator (Pușcariu 785; Candrea-Dens., 824; REW 4305; DAR), cf. alb. mbret (Philippide, II, 644), prov. emperaire, it. imperadore, fr. empereur, sp. emperador. Der. de la nominativ, ca în alb., apare și în alte cazuri de nume de persoană, cf. băiat, drac, om. Der. împărăteasă, s. f. (soție de împărat; femeie care conduce un imperiu; nume de plante, Bryonia alba, Atropa Belladonna; la albine, matcă), cu suf. -easă, ca bucătăreasă, cărturăreasă (nu are nici o legătură cu lat. tîrzie imperatrissa, Densusianu, Hlr., 160); împărățel, s. m. (pasăre, aușel, Troglodytes parvulus), cf. numele său fr. roitelet, sp. reyezuelo; împărătesc, adj. (imperial); împărătește, adv. (ca împărații); împărăți, vb. (înv., a proclama pe cineva împărat; a domni); împărăție, s. f. (imperiu, în mod tradițional imperiul bizantin iar apoi cel turc); împărătiță, s. f. (împărăteasă, fată de împărat), cu suf. -iță; împărătuș, s. m. (aușel). adjectivîmpărat

Por-Impărat m. rege al Indiei, învins de Alexandru Macedon: fie măcar dela Por-împărat Al. [Personaj devenit popular prin mijlocirea Alexandriei]. adjectivporimpărat

Ler-împărát s. propriu m., g.-d. lui Ler-împărát adjectivler-împărat

bárba-împărátului (plantă) s. f. art., g.-d. art. bắrbii-împărátului adjectivbarbaîmpăratului