împărățí (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împărățésc, imperf. 3 sg. împărățeá; conj. prez. 3 să împărățeáscă verbîmpărăți
împărațì v. a domni; a guverna (vorbind de un impărat). verbîmpărațì
ÎMPĂRĂȚÍ, împărățesc, vb. IV. Intranz. (Înv. și pop.) A domni ca împărat. – Din împărat. verbîmpărăți
împărățésc v. intr. Domnesc ca împărat. verbîmpărățesc
împărățire | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | împărățire | împărățirea |
plural | împărățiri | împărățirile | |
genitiv-dativ | singular | împărățiri | împărățirii |
plural | împărățiri | împărățirilor |