împărățíe f. Imperiŭ. Sediu imperiuluĭ. substantiv feminin împărăție
împărățíe s. f., art. împărățía, g.-d. art. împărățíei; pl. împărățíi, art. împărățíile substantiv feminin împărăție
împărăție f. 1. domnie; 2. imperiu; 3. od. înalta Poartă: capul său să-l ducă la împărăție POP. substantiv feminin împărăție
ÎMPĂRĂȚÍE, împărății, s. f. 1. Țară condusă de un împărat; imperiu. A împărăția cerului = rai. 2. Faptul de a împărăți; stăpânire. 3. (Înv.) Împărat; sultan. ◊ Expr. împărăția-ta (sau -voastră), formulă de adresare către un împărat. – Împărat + suf. -ie. substantiv feminin împărăție
| împărăție | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular | împărăție | împărăția |
| plural | împărății | împărățiile | |
| genitiv-dativ | singular | împărății | împărăției |
| plural | împărății | împărățiilor | |