împărăți definitie

credit rapid online ifn

ÎMPĂRÁT, -Ă, împărați, -te, adj. v. ÎMPĂRA. – [DLRM, DAR] adjectivîmpărat

împărat, împărați s. m. (intl.) 1. șef. 2. om influent. adjectivîmpărat

credit rapid online ifn

împărát m. (din nom. latin imperátor). Suveranu unuĭ imperiŭ. – Și ump- (Mold. sud). adjectivîmpărat

împărát s. m., pl. împăráți adjectivîmpărat

împărat m. 1. suveranul unui imperiu; 2. pop. rege: un fecior de împărat, Solomon imparat. [Lat. IMPERATOR]. adjectivîmpărat

împărát (împăráți), s. m. – Suveran absolut al unui imperiu. – Mr. ampirat. La.t imperator (Pușcariu 785; Candrea-Dens., 824; REW 4305; DAR), cf. alb. mbret (Philippide, II, 644), prov. emperaire, it. imperadore, fr. empereur, sp. emperador. Der. de la nominativ, ca în alb., apare și în alte cazuri de nume de persoană, cf. băiat, drac, om. Der. împărăteasă, s. f. (soție de împărat; femeie care conduce un imperiu; nume de plante, Bryonia alba, Atropa Belladonna; la albine, matcă), cu suf. -easă, ca bucătăreasă, cărturăreasă (nu are nici o legătură cu lat. tîrzie imperatrissa, Densusianu, Hlr., 160); împărățel, s. m. (pasăre, aușel, Troglodytes parvulus), cf. numele său fr. roitelet, sp. reyezuelo; împărătesc, adj. (imperial); împărătește, adv. (ca împărații); împărăți, vb. (înv., a proclama pe cineva împărat; a domni); împărăție, s. f. (imperiu, în mod tradițional imperiul bizantin iar apoi cel turc); împărătiță, s. f. (împărăteasă, fată de împărat), cu suf. -iță; împărătuș, s. m. (aușel). adjectivîmpărat

ÎMPĂRÁT, împărați, s. m. Suveran (absolut) al unui imperiu. ♦ Fig. Stăpân, conducător. – Lat. imperator. adjectivîmpărat

Por-Impărat m. rege al Indiei, învins de Alexandru Macedon: fie măcar dela Por-împărat Al. [Personaj devenit popular prin mijlocirea Alexandriei]. adjectivporimpărat

Ler-împărát s. propriu m., g.-d. lui Ler-împărát adjectivler-împărat

bárba-împărátului (plantă) s. f. art., g.-d. art. bắrbii-împărátului adjectivbarbaîmpăratului

împărățí (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împărățésc, imperf. 3 sg. împărățeá; conj. prez. 3 împărățeáscă verbîmpărăți

împărațì v. a domni; a guverna (vorbind de un impărat). verbîmpărațì

ÎMPĂRĂȚÍ, împărățesc, vb. IV. Intranz. (Înv. și pop.) A domni ca împărat. – Din împărat. verbîmpărăți

împărățésc v. intr. Domnesc ca împărat. verbîmpărățesc

ÎMPĂRÁ, împăréz, vb. I. Tranz. (Înv.) 1. A pune în țeapă. 2. A aduce ceva la cunoștința tuturor printr-un semn înfipt în vârful unui proțap. – Lat. impalare (< palare). verb tranzitivîmpăra

împăréz v. tr. (d. par 1). Vechĭ. Pun în par, străpung cu paru: bou a căzut într´un par și s´a împărat. Vestesc (punînd un semn îmtr´un par): a împăra satu. verb tranzitivîmpărez

Sinonime,conjugări si rime ale cuvantuluiîmpărăți

împărăți   infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)împărăți împărățire împărățit împărățind singular plural
împărățind împărățiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) împărățesc (să)împărățesc împărățeam împărății împărățisem
a II-a (tu) împărățești (să)împărățești împărățeai împărățiși împărățiseși
a III-a (el, ea) împărățește (să)împărățeai împărățea împărăți împărățise
plural I (noi) împărățim (să)împărățim împărățeam împărățirăm împărățiserăm
a II-a (voi) împărățiți (să)împărățiți împărățeați împărățirăți împărățiserăți
a III-a (ei, ele) împărățesc (să)împărățească împărățeau împărăți împărățiseră
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z