împământení (a ~) (a stabili într-un loc, a integra) vb., ind. prez. 3 sg. împământenéște, imperf. 3 sg. împământeneá; conj. prez. 3 să împământeneáscă verb tranzitivîmpământeni
ÎMPĂMÂNTENÍ, împământenesc, vb. IV. 1. Tranz. (În Evul Mediu, în Țările Române) A acorda cuiva (printr-un act domnesc) calitatea și drepturile de pământean. 2. Refl. A se stabili într-un loc, a se integra în viața localnicilor. 3. Tranz. și refl. Fig. (Despre obiceiuri, idei etc.) A face să prindă sau a prinde rădăcini; a (se) introduce, a (se) generaliza. – În + pământean. verb tranzitivîmpământeni
împămîntenésc v. tr. Fac pămîntean, acord aceleașĭ drepturĭ ca și pămîntenilor (indigenilor), naturalizez. V. refl. Mă așez definitiv undeva. – Rar și pămîntenesc. verb tranzitivîmpămîntenesc
împământeni | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)împământeni | împământenire | împământenit | împământenind | singular | plural | ||
împământenind | împământeniți | ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) | împământenesc | (să)împământenesc | împământeneam | împământenii | împământenisem | |
a II-a (tu) | împământenești | (să)împământenești | împământeneai | împământeniși | împământeniseși | ||
a III-a (el, ea) | împământenește | (să)împământeneai | împământenea | împământeni | împământenise | ||
plural | I (noi) | împământenim | (să)împământenim | împământeneam | împământenirăm | împământeniserăm | |
a II-a (voi) | împământeniți | (să)împământeniți | împământeneați | împământenirăți | împământeniserăți | ||
a III-a (ei, ele) | împământenesc | (să)împământenească | împământeneau | împământeniră | împământeniseră |