ÎMPĂIEJENÍT adj. v. împăiejeni. [DLRM] adjectivîmpăiejenit
painjinésc v. tr. (d. paĭnjin). Acoper [!] cu ceață, cu painjiniș (fig. despre ochiĭ celor bolnavĭ, somnoroșĭ orĭ bețĭ). – Și împainjinesc. În Munt. vest împăĭejenesc, în est împăĭenjenesc. În Cod. Vor. paijănesc (intr.): ochiĭ săĭ paijăniră. V. pupăzez. verb tranzitivpainjinesc
împăĭejenésc, împăĭenjenésc, V. painjinesc. verb tranzitivîmpăĭejenesc
împăiejenit | masculin | feminin | |||
nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
nominativ-acuzativ | singular | împăiejenit | împăiejenitul | împăiejenită | împăiejenita |
plural | împăiejeniți | împăiejeniții | împăiejenite | împăiejenitele | |
genitiv-dativ | singular | împăiejenit | împăiejenitului | împăiejenite | împăiejenitei |
plural | împăiejeniți | împăiejeniților | împăiejenite | împăiejenitelor |