ÎMPĂIEJENÍ vb. IV. v. împăienjeni. verb tranzitivîmpăiejeni
painjinésc v. tr. (d. paĭnjin). Acoper [!] cu ceață, cu painjiniș (fig. despre ochiĭ celor bolnavĭ, somnoroșĭ orĭ bețĭ). – Și împainjinesc. În Munt. vest împăĭejenesc, în est împăĭenjenesc. În Cod. Vor. paijănesc (intr.): ochiĭ săĭ paijăniră. V. pupăzez. verb tranzitivpainjinesc
împăĭejenésc, împăĭenjenésc, V. painjinesc. verb tranzitivîmpăĭejenesc
împăiejeni | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)împăiejeni | împăiejenire | împăiejenit | împăiejenind | singular | plural | ||
împăiejenind | împăiejeniți | ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) | împăiejenesc | (să)împăiejenesc | împăiejeneam | împăiejenii | împăiejenisem | |
a II-a (tu) | împăiejenești | (să)împăiejenești | împăiejeneai | împăiejeniși | împăiejeniseși | ||
a III-a (el, ea) | împăiejenește | (să)împăiejeneai | împăiejenea | împăiejeni | împăiejenise | ||
plural | I (noi) | împăiejenim | (să)împăiejenim | împăiejeneam | împăiejenirăm | împăiejeniserăm | |
a II-a (voi) | împăiejeniți | (să)împăiejeniți | împăiejeneați | împăiejenirăți | împăiejeniserăți | ||
a III-a (ei, ele) | împăiejenesc | (să)împăiejenească | împăiejeneau | împăiejeniră | împăiejeniseră |