ÎMPĂDURÍT, -Ă, împăduriți, -te, adj. Cu păduri. – V. împăduri. adjectivîmpădurit
împădurí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împădurésc, imperf. 3 sg. împădureá; conj. prez. 3 să împădureáscă verb tranzitivîmpăduri
ÎMPĂDURÍ, împăduresc, vb. IV. Tranz. A planta arbori pentru a forma o pădure. – În + pădure. verb tranzitivîmpăduri
împădurésc v. tr. Acoper [!] cu pădurĭ: a împăduri o țară. verb tranzitivîmpăduresc
împădurit | masculin | feminin | |||
nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
nominativ-acuzativ | singular | împădurit | împăduritul | împădurită | împădurita |
plural | împăduriți | împăduriții | împădurite | împăduritele | |
genitiv-dativ | singular | împădurit | împăduritului | împădurite | împăduritei |
plural | împăduriți | împăduriților | împădurite | împăduritelor |