împădurí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împădurésc, imperf. 3 sg. împădureá; conj. prez. 3 să împădureáscă verb tranzitivîmpăduri
ÎMPĂDURÍ, împăduresc, vb. IV. Tranz. A planta arbori pentru a forma o pădure. – În + pădure. verb tranzitivîmpăduri
împădurésc v. tr. Acoper [!] cu pădurĭ: a împăduri o țară. verb tranzitivîmpăduresc
împăduri | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)împăduri | împădurire | împădurit | împădurind | singular | plural | ||
împădurind | împăduriți | ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) | împăduresc | (să)împăduresc | împăduream | împădurii | împădurisem | |
a II-a (tu) | împădurești | (să)împădurești | împădureai | împăduriși | împăduriseși | ||
a III-a (el, ea) | împădurește | (să)împădureai | împădurea | împăduri | împădurise | ||
plural | I (noi) | împădurim | (să)împădurim | împăduream | împădurirăm | împăduriserăm | |
a II-a (voi) | împăduriți | (să)împăduriți | împădureați | împădurirăți | împăduriserăți | ||
a III-a (ei, ele) | împăduresc | (să)împădurească | împădureau | împăduriră | împăduriseră |