împăcĭuitór, -oáre adj. Care împăcĭuĭește, conciliant. adjectivîmpăcĭuitor
împăciuitor m. cel ce împăciuiește. adjectivîmpăciuitor
ÎMPĂCIUITÓR, -OÁRE, împăciuitori, -oare, adj. Care împăciuiește; conciliant. [Pr.: -ciu-i-] – Împăciui + suf. -tor. adjectivîmpăciuitor
împăciuitor | masculin | feminin | |||
nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
nominativ-acuzativ | singular | împăciuitor | împăciuitorul | împăciuitoare | împăciuitoarea |
plural | împăciuitori | împăciuitorii | împăciuitoare | împăciuitoarele | |
genitiv-dativ | singular | împăciuitor | împăciuitorului | împăciuitoare | împăciuitoarei |
plural | împăciuitori | împăciuitorilor | împăciuitoare | împăciuitoarelor |