împăciuí (a ~) (rar) (-ciu-i) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împăciuiésc, imperf. 3 sg. împăciuiá; conj. prez. 3 să împăciuiáscă verb tranzitivîmpăciui
împăciuì v. a restabili pacea (între două persoane). verb tranzitivîmpăciuì
ÎMPĂCIUÍ, împăciuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. (Rar) A convinge pe cineva să facă pace sau a face pace cu cineva; a (se) împăca (1). [Pr.: -ciu-i-] – În + pace + suf. -ui. verb tranzitivîmpăciui
împăcĭuĭésc v. tr. (d. pace). Împac, conciliez, restabilesc pacea: a împăcĭui doĭ oamenĭ, lucrurile. – Vechĭ împăceluĭesc. verb tranzitivîmpăcĭuĭesc
împăciui | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)împăciui | împăciuire | împăciuit | împăciuind | singular | plural | ||
împăciuind | împăciuiți | ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) | împăciuiesc | (să)împăciuiesc | împăciuiam | împăciuii | împăciuisem | |
a II-a (tu) | împăciuiești | (să)împăciuiești | împăciuiai | împăciuiși | împăciuiseși | ||
a III-a (el, ea) | împăciuiește | (să)împăciuiai | împăciuia | împăciui | împăciuise | ||
plural | I (noi) | împăciuim | (să)împăciuim | împăciuiam | împăciuirăm | împăciuiserăm | |
a II-a (voi) | împăciuiți | (să)împăciuiți | împăciuiați | împăciuirăți | împăciuiserăți | ||
a III-a (ei, ele) | împăciuiesc | (să)împăciuiască | împăciuiau | împăciuiră | împăciuiseră |