împăcĭuĭésc v. tr. (d. pace). Împac, conciliez, restabilesc pacea: a împăcĭui doĭ oamenĭ, lucrurile. – Vechĭ împăceluĭesc. verb tranzitivîmpăcĭuĭesc
| împăceluire | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular | împăceluire | împăceluirea |
| plural | împăceluiri | împăceluirile | |
| genitiv-dativ | singular | împăceluiri | împăceluirii |
| plural | împăceluiri | împăceluirilor | |