ÎMPĂCĂLUÍRE s. f. v. împăcălui. [DAR] substantiv femininîmpăcăluire
împăcăluire | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | împăcăluire | împăcăluirea |
plural | împăcăluiri | împăcăluirile | |
genitiv-dativ | singular | împăcăluiri | împăcăluirii |
plural | împăcăluiri | împăcăluirilor |