îmbún și -éz v. tr. (d. bun). Fac pe cineva maĭ bun la inimă, îĭ potolesc mînia. Măgulesc, lingușesc. V. refl. Vechĭ. Mă adresez cu vorbă bună. Rar. Mă împac, reĭaŭ prietenia. Mă ĭaŭ cu binele, mă lingușesc. – Vechĭ și -nesc. verb tranzitiv îmbun
îmbuná (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbuneáză verb tranzitiv îmbuna
îmbunà v. 1. a face mai bun: răsboiul îi va mai îmbuna soarta BĂLC.; 2. a (se) potoli; 3. a linguși cu măguleli. verb tranzitiv îmbunà
ÎMBUNÁ, îmbunez, vb. I. Tranz. A face pe cineva să devină (mai) bun. ♦ Tranz. și refl. A (se) îmblânzi. ◊ Tranz. și refl. A face pe cineva să-și uite sau a-și uita un necaz; a (se) împăca, a (se) liniști. [Prez. ind. și: îmbún] – În + bun. verb tranzitiv îmbuna
| îmbuna | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
| (a) îmbuna | îmbunare | îmbunat | îmbunând | singular | plural | ||
| îmbunând | îmbunați | ||||||
| numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
| singular | I (eu) | îmbun | (să) îmbunez | îmbunam | îmbunai | îmbunasem | |
| a II-a (tu) | îmbunezi | (să) îmbuni | îmbunai | îmbunași | îmbunaseși | ||
| a III-a (el, ea) | îmbună | (să) îmbunai | îmbuna | îmbună | îmbunase | ||
| plural | I (noi) | îmbunăm | (să) îmbunăm | îmbunam | îmbunarăm | îmbunaserăm | |
| a II-a (voi) | îmbunați | (să) îmbunați | îmbunați | îmbunarăți | îmbunaserăți | ||
| a III-a (ei, ele) | îmbună | (să) îmbuneze | îmbunau | îmbunară | îmbunaseră | ||