îmbúmb, a -á v. tr. (d. bumb). Est. Încheĭ pin [!] ajutoru bumbilor: îmĭ îmbumb haĭna. V. refl. Mă îmbumb la haĭnă. verb tranzitivîmbumb
îmbumbá, îmbumb, vb. tranz., refl. – 1. A închide nasturii la haină. 2. (fig.) A închide ochii: „Atâta îmi doresc: să îmbumb ochii liniștit” (Moșul Zaharia, loc. Mara, 2004). – Îm- + bumb „nasture” + -a. verb tranzitivîmbumba
îmbumbá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 îmbúmbă verb tranzitivîmbumba
ÎMBUMBÁ, îmbúmb, vb. I. Tranz. (Reg.) A încheia un nasture, petrecându-l prin cheotoare; a încheia în nasturi un obiect de îmbrăcăminte. [Var.: îmbumbiá vb. I] – În + bumb. verb tranzitivîmbumba
îmbumbat | masculin | feminin | |||
nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
nominativ-acuzativ | singular | îmbumbat | îmbumbatul | îmbumbată | îmbumbata |
plural | îmbumbați | îmbumbații | îmbumbate | îmbumbatele | |
genitiv-dativ | singular | îmbumbat | îmbumbatului | îmbumbate | îmbumbatei |
plural | îmbumbați | îmbumbaților | îmbumbate | îmbumbatelor |