îmbúmb, a -á v. tr. (d. bumb). Est. Încheĭ pin [!] ajutoru bumbilor: îmĭ îmbumb haĭna. V. refl. Mă îmbumb la haĭnă. verb tranzitivîmbumb
îmbumbá, îmbumb, vb. tranz., refl. – 1. A închide nasturii la haină. 2. (fig.) A închide ochii: „Atâta îmi doresc: să îmbumb ochii liniștit” (Moșul Zaharia, loc. Mara, 2004). – Îm- + bumb „nasture” + -a. verb tranzitivîmbumba
îmbumbá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 îmbúmbă verb tranzitivîmbumba
ÎMBUMBÁ, îmbúmb, vb. I. Tranz. (Reg.) A încheia un nasture, petrecându-l prin cheotoare; a încheia în nasturi un obiect de îmbrăcăminte. [Var.: îmbumbiá vb. I] – În + bumb. verb tranzitivîmbumba
îmbumba | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)îmbumba | îmbumbare | îmbumbat | îmbumbând | singular | plural | ||
îmbumbând | îmbumbați | ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) | îmbumb | (să)îmbumb | îmbumbam | îmbumbai | îmbumbasem | |
a II-a (tu) | îmbumbi | (să)îmbumbi | îmbumbai | îmbumbași | îmbumbaseși | ||
a III-a (el, ea) | îmbumbă | (să)îmbumbai | îmbumba | îmbumbă | îmbumbase | ||
plural | I (noi) | îmbumbăm | (să)îmbumbăm | îmbumbam | îmbumbarăm | îmbumbaserăm | |
a II-a (voi) | îmbumbați | (să)îmbumbați | îmbumbați | îmbumbarăți | îmbumbaserăți | ||
a III-a (ei, ele) | îmbumbă | (să)îmbumbe | îmbumbau | îmbumbară | îmbumbaseră |