îmbuibare definitie

îmbúĭb, a -á v. tr. (cp. cu lat. bubia, gurguĭu țîțeĭ. V. și buĭb). Îndop, satur de banĭ și de toate. V. refl. Mă îndop, mă satur de banĭ și de fericire. verb tranzitivîmbuĭb

îmbuibá (îmbúib, îmbuibát), vb. – 1. A ghiftui, a îndopa cu mîncare. – 2. (Refl.) A mînca lacom, în exces. – 3. A crește din abundență, a se înmulți. Origine necunoscută. Nici una din explicațiile date pînă acum nu pare mulțumitoare. După Densusianu, Archiv. lat. Lex., XII, 425, Din lat. bubia, glosare incertă a lui „sfîrc”, pe baza unui der. *imbubiāre, cf. Pușcariu 72 și REW 4286a; însă autorul a renunțat mai tîrziu la această ipoteză, convingîndu-se că glosarea era incorectă. După Giuglea, Dacor., II, 632-37, din lat. imbuĕre, prin intermediul unei forme pop. *imbuviāre, cf. DAR, și Rosetti, I, 167, care stabilește o legătură cu lat. bubῑre „a umfla”. Sub aspect semantic, cuvîntul oferă o identitate perfectă cu buieci, cf. buiac; însă explicația fonetică este dificilă cf. sl. buiti sę „a trăi înconjurat de plăceri”, cu care DAR admite că s-a încrucișat. verb tranzitivîmbuiba

îmbuibá (a ~) (-bui-) vb., ind. prez. 3 îmbúibă verb tranzitivîmbuiba

îmbuibà v. 1. a (se) îndopa; 2. fig. a se face arogant. [Origină necunoscută]. verb tranzitivîmbuibà

ÎMBUIBÁ, îmbúib, vb. I. Refl. și tranz. A mânca și a bea sau a da să mănânce și să bea peste măsură, a (se) ghiftui; a (se) îndopa. – Et. nec. verb tranzitivîmbuiba