îmbufnáre (fam.) s. f., g.-d. art. îmbufnắrii substantiv femininîmbufnare
ÎMBUFNÁRE s. f. (Fam.) Acțiunea de a (se) îmbufna și rezultatul ei; bosumflare. – V. îmbufna. substantiv femininîmbufnare
îmbufná (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 îmbufneáză verb tranzitivîmbufna
îmbufnà v. a face mutre, a se bozumfla. [V. bufnì]. verb tranzitivîmbufnà
ÎMBUFNÁ, îmbufnez, vb. I. Refl. și tranz. (Fam.) A (se) supăra (tăcând sau încruntându-se); a (se) bosumfla. – În + bufnă. verb tranzitivîmbufna
îmbufnéz (mă) v. refl. (d. bufn-iță). Mă bosunflu, staŭ supărat și posomorît. verb tranzitivîmbufnez
îmbufnare | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | îmbufnare | îmbufnarea |
plural | îmbufnări | îmbufnările | |
genitiv-dativ | singular | îmbufnări | îmbufnării |
plural | îmbufnări | îmbufnărilor |