îmbúcur, V. bucur. verb tranzitivîmbucur
îmbucurà v a face bucurie. verb tranzitivîmbucurà
ÎMBUCURÁ, îmbucúr, vb. I. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) bucura. – În + bucura. verb tranzitivîmbucura
| îmbucura | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
| (a)îmbucura | îmbucurare | îmbucurat | îmbucurând | singular | plural | ||
| îmbucurând | îmbucurați | ||||||
| numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
| singular | I (eu) | îmbucur | (să)îmbucur | îmbucuram | îmbucurai | îmbucurasem | |
| a II-a (tu) | îmbucuri | (să)îmbucuri | îmbucurai | îmbucurași | îmbucuraseși | ||
| a III-a (el, ea) | îmbucură | (să)îmbucurai | îmbucura | îmbucură | îmbucurase | ||
| plural | I (noi) | îmbucurăm | (să)îmbucurăm | îmbucuram | îmbucurarăm | îmbucuraserăm | |
| a II-a (voi) | îmbucurați | (să)îmbucurați | îmbucurați | îmbucurarăți | îmbucuraserăți | ||
| a III-a (ei, ele) | îmbucură | (să)îmbucure | îmbucurau | îmbucurară | îmbucuraseră | ||