îmbucáre s. f., g.-d. art. îmbucắrii; pl. îmbucắri substantiv femininîmbucare
ÎMBUCÁRE, îmbucări, s. f. Acțiunea de a (se) îmbuca. ♦ (Concr.) Loc unde se îmbucă ceva. – V. îmbuca. substantiv femininîmbucare
îmbúc, a -á v. tr. (d. lat. bŭcca, obraz, gură; it. imboccare, fr. emboucher, sp. bg. embocar. V. bucă). Mănînc (pun în gură) cîte o îmbucătură: n´am îmbucat nimic azĭ. Înghit pe fugă: lupu îmbucă oaĭa. Pun între buze ca să aflu orĭ ca să sug (un fluĭer, o țeavă). Fixez orĭ lipesc gură´n gură (doŭă țevĭ). Vechĭ. Fig. Atac cu gura (cu vorba), defaĭm: cu multe vorbe rele l-aŭ îmbucat în urechile Domnu-săŭ. (Ur. Let. 1, 187). V. refl. Intru c´un capăt în scobitura altuĭ lucru, ca roatele cu dințĭ una´ntralta. Mă unesc, vorbind, de rîurĭ: unde se´mbucă Siretu cu Dunărea. verb tranzitivîmbuc
îmbucá (îmbúc, îmbucát), vb. – 1. A înghiți. – 2. A gusta ceva de mîncare. – 3. A înfuleca. – 4. A împreuna, a uni, a cupla. – 5. (Înv.) A disprețui. – 6. (Înv.) A săruta, a îmbrățișa. – Mr. mbuc. Lat. *imbuccāre, de la bucca, cf. bucă (Pușcariu 781; Candrea-Dens., 192; DAR), cf. it. imboccare, fr. emboucher, sp., port. embocar. Der. de la bucă, în interiorul limbii rom., pare mai puțin probabilă, întrucît toate sensurile lui îmbuca duc la semantismul lat. „gură”, pe cînd în rom. bucă înseamnă numai „obraz”. – Der. îmbucătură, s. f. (înghițitură, duminicat; muștiuc; îmbinare; colț de stradă); îmbucături, vb. (a vîrî cuiva îmbucăturile în gură). verb tranzitivîmbuca
îmbucá, îmbuc, vb. tranz. – 1. A gusta din mâncare. 2. A înfuleca. – Lat. *imbuccare (DER). verb tranzitivîmbuca
îmbucá (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbúcă verb tranzitivîmbuca
îmbucà v. 1. a pune ceva în gură; 2. a mânca puțin și repede; 3. a face să intre un lucru într’altul, a prinde laolaltă; 4. fam. a se săruta. [V. bucă]. verb tranzitivîmbucà
ÎMBUCÁ, îmbúc, vb. I. 1. Tranz. A mânca (în grabă, ce se nimerește); a înghiți ceva dintr-o dată. 2. Refl. (Despre piese tehnice) A intra cu un capăt în altă piesă pentru a forma împreună un ansamblu; a se împreuna, a se uni. – Lat. *imbuccare (< bucea „gură”). verb tranzitivîmbuca
îmbucare | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | îmbucare | îmbucarea |
plural | îmbucări | îmbucările | |
genitiv-dativ | singular | îmbucări | îmbucării |
plural | îmbucări | îmbucărilor |