îmbucături definitie

îmbucătúră f., pl. ĭ. Mîncare cît poțĭ îmbuca odată, înghițitură (V. bucătură, gălătuv). Locu unde se îmbucă doŭă lucrurĭ orĭ se varsă un rîŭ (gură de rîŭ). Muștĭuc, acea parte a uneĭ trompete care se pune în gură. V. bîzîitoare. substantiv femininîmbucătură

îmbucătúră s. f., g.-d. art. îmbucătúrii; pl. îmbucătúri substantiv femininîmbucătură

îmbucătură f. 1. cât se poate lua dintr’odată în gură; 2. împreunarea a două lucruri cari se îmbucă unul într’altul; 3. partea unui instrument de muzică ce se pune în gură. substantiv femininîmbucătură

ÎMBUCĂTÚRĂ, îmbucături, s. f. 1. Cantitate dintr-un aliment care poate fi introdusă o dată în gură; înghițitură, dumicat; p. ext. mâncare; bucătură. 2. Loc de asamblare a două țevi, două burlane etc., a unui știft care intră în locașul său etc. – Îmbuca + suf. -ătură. substantiv femininîmbucătură

a-i număra cuiva bucățelele / îmbucăturile expr. (peior. – d. gazde, în raport cu oaspeții) a fi zgârcit cu tratația oferită unui musafir. substantiv femininainumăracuivabucățelele