ÎMBUCĂTĂȚÍT, -Ă, îmbucătățiți, -te, adj. Care este divizat în bucăți; fracționat. – V. îmbucătăți. adjectiv îmbucătățit
îmbucățésc saŭ îmbucătățésc v. tr. Prefac în bucățĭ. V. parlagiŭ. verb tranzitiv îmbucățesc
îmbucătățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbucătățésc, imperf. 3 sg. îmbucătățeá; conj. prez. 3 să îmbucătățeáscă verb tranzitiv îmbucătăți
îmbucă(tă)țì v. a tăia, a rupe în bucăți. verb tranzitiv îmbucătățì
ÎMBUCĂTĂȚÍ, îmbucătățesc, vb. IV. Tranz. A tăia în bucăți, a face bucăți; a îmbucăți, a fragmenta. – Contaminare între îmbucăți și înjumătăți. verb tranzitiv îmbucătăți
| îmbucătățit | masculin | feminin | |||
| nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
| nominativ-acuzativ | singular | îmbucătățit | îmbucătățitul | îmbucătățită | îmbucătățita |
| plural | îmbucătățiți | îmbucătățiții | îmbucătățite | îmbucătățitele | |
| genitiv-dativ | singular | îmbucătățit | îmbucătățitului | îmbucătățite | îmbucătățitei |
| plural | îmbucătățiți | îmbucătățiților | îmbucătățite | îmbucătățitelor | |