îmbucătățire definitie

îmbucătățíre (înv.) s. f., g.-d. art. îmbucătățírii; pl. îmbucătățíri substantiv femininîmbucătățire

ÎMBUCĂTĂȚÍRE, îmbucătățiri, s. f. Acțiunea de a îmbucătăți. – V. îmbucătăți. substantiv femininîmbucătățire

îmbucățésc saŭ îmbucătățésc v. tr. Prefac în bucățĭ. V. parlagiŭ. verb tranzitivîmbucățesc

îmbucătățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbucătățésc, imperf. 3 sg. îmbucătățeá; conj. prez. 3 să îmbucătățeáscă verb tranzitivîmbucătăți

îmbucă(tă)țì v. a tăia, a rupe în bucăți. verb tranzitivîmbucătățì

ÎMBUCĂTĂȚÍ, îmbucătățesc, vb. IV. Tranz. A tăia în bucăți, a face bucăți; a îmbucăți, a fragmenta. – Contaminare între îmbucăți și înjumătăți. verb tranzitivîmbucătăți

Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluiîmbucătățire

îmbucătățire		nearticulat	articulat
nominativ-acuzativ	singular	îmbucătățire	îmbucătățirea
nominativ-acuzativ	plural	îmbucătățiri	îmbucătățirile
genitiv-dativ	singular	îmbucătățiri	îmbucătățirii
genitiv-dativ	plural	îmbucătățiri	îmbucătățirilor

Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z