îmbucățí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbucățésc, imperf. 3 sg. îmbucățeá; conj. prez. 3 să îmbucățeáscă verb tranzitivîmbucăți
îmbucățésc saŭ îmbucătățésc v. tr. Prefac în bucățĭ. V. parlagiŭ. verb tranzitivîmbucățesc
îmbucă(tă)țì v. a tăia, a rupe în bucăți. verb tranzitivîmbucătățì
îmbucățire | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | îmbucățire | îmbucățirea |
plural | îmbucățiri | îmbucățirile | |
genitiv-dativ | singular | îmbucățiri | îmbucățirii |
plural | îmbucățiri | îmbucățirilor |