ÎMBROBODÍT2, -Ă, îmbrobodiți, -te, adj. (Despre oameni) 1. Cu capul acoperit cu o broboadă, cu o basma etc. 2. Fig. (Fam.) Amăgit, înșelat, păcălit. – V. îmbrobodi. adjectivîmbrobodit
îmbrobodi, îmbrobodesc v. t. a convinge pe cineva să accepte realitatea așa cum îi este înfățișată, împiedicându-l să vadă adevăratul ei aspect; a înșela verb tranzitivîmbrobodi
îmbrobodí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbrobodésc, imperf. 3 sg. îmbrobodeá; conj. prez. 3 să îmbrobodeáscă verb tranzitivîmbrobodi
îmbrobodì v. 1. a acoperi capul miresei cu o broboadă (în ziua de cununie); 2. fig. a acoperi cu un văl: lacrimile îmbrobodiră fulgerarea ochilor lui BĂLC.; 3. fam. a captiva, a seduce: îl îmbrobodești ca p’o muiere PANN. verb tranzitivîmbrobodì
ÎMBROBODÍ, îmbrobodesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A(-și) acoperi capul cu o broboadă, cu o basma etc. ♦ Fig. A (se) acoperi ca într-un văl;, a (se) învălui. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A înșela, a minți pe cineva. – În + broboadă. verb tranzitivîmbrobodi
îmbrobodésc și (Olt. Munt. vest) probodésc v. tr. (d. broboadă saŭ bg. pobradĭy, îmbrobodesc). Acoper [!] capu cu broboada. Fig. Îmbolmojesc, păcălesc, înșel. verb tranzitivîmbrobodesc
îmbrobodit | masculin | feminin | |||
nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
nominativ-acuzativ | singular | îmbrobodit | îmbroboditul | îmbrobodită | îmbrobodita |
plural | îmbrobodiți | îmbrobodiții | îmbrobodite | îmbroboditele | |
genitiv-dativ | singular | îmbrobodit | îmbroboditului | îmbrobodite | îmbroboditei |
plural | îmbrobodiți | îmbrobodiților | îmbrobodite | îmbroboditelor |