îmbrăcămî́nt n., pl. inte. Vechĭ. Tot ceĭa ce servește la îmbrăcat (haĭne). Învăliș (de ex., la mobilă în casă). – Azĭ se zice -minte, f. (întocmaĭ ca încălțăminte și se declină tot așa). substantiv neutruîmbrăcămînt
îmbrăcământ | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | îmbrăcământ | îmbrăcământul |
plural | îmbrăcăminte | îmbrăcămintele | |
genitiv-dativ | singular | îmbrăcământ | îmbrăcământului |
plural | îmbrăcăminte | îmbrăcămintelor |