ÎMBOURÁRE, îmbourări, s. f. Acțiunea de a îmboura și rezultatul ei. substantiv femininîmbourare
ÎMBOURÁ, îmbourez, vb. I. Tranz. (Înv.) A înfiera cu bourul (2). – Din în- + bour. verb tranzitivîmboura
îmbourà v. Mold. a înfiera cu bourul. verb tranzitivîmbourà
îmbourare | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | îmbourare | îmbourarea |
plural | îmbourări | îmbourările | |
genitiv-dativ | singular | îmbourări | îmbourării |
plural | îmbourări | îmbourărilor |