ÎMBONDORÍT adj. v. îmbondori. [DMLR] adjectivîmbondorit
îmbobolésc și (maĭ des) îmbodolésc (Mold. Munt.) și (maĭ rar) îmboborojésc, -zésc și boborojésc v. tr. (reflex. ca și buburuză, înfofolesc. V. și bodroanțe). Încotoșmănez. – Și îmboldoresc (Trans. Mold.). – Sov. 15, jud. Putna), îmbondoresc (Trans.), îmbondolesc (Bucov.) și îmboborojez: uniĭ înboborojațĭ de nicĭ ochiĭ nu li se maĭ văd (VR. 1911, 8, 205). verb tranzitivîmbobolesc
îmbondolésc și îmbondorésc, V. îmbobolesc. verb tranzitivîmbondolesc
îmbondorit | masculin | feminin | |||
nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
nominativ-acuzativ | singular | îmbondorit | îmbondoritul | îmbondorită | îmbondorita |
plural | îmbondoriți | îmbondoriții | îmbondorite | îmbondoritele | |
genitiv-dativ | singular | îmbondorit | îmbondoritului | îmbondorite | îmbondoritei |
plural | îmbondoriți | îmbondoriților | îmbondorite | îmbondoritelor |