îmbondorí (= îmbodoli) vb. (ind. prez. 1 îmbondoresc) verb tranzitivîmbondori
îmbobolésc și (maĭ des) îmbodolésc (Mold. Munt.) și (maĭ rar) îmboborojésc, -zésc și boborojésc v. tr. (reflex. ca și buburuză, înfofolesc. V. și bodroanțe). Încotoșmănez. – Și îmboldoresc (Trans. Mold.). – Sov. 15, jud. Putna), îmbondoresc (Trans.), îmbondolesc (Bucov.) și îmboborojez: uniĭ înboborojațĭ de nicĭ ochiĭ nu li se maĭ văd (VR. 1911, 8, 205). verb tranzitivîmbobolesc
îmbondolésc și îmbondorésc, V. îmbobolesc. verb tranzitivîmbondolesc
îmbondori | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)îmbondori | îmbondorire | îmbondorit | îmbondorind | singular | plural | ||
îmbondorind | îmbondoriți | ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) | îmbondoresc | (să)îmbondoresc | îmbondoream | îmbondorii | îmbondorisem | |
a II-a (tu) | îmbondorești | (să)îmbondorești | îmbondoreai | îmbondoriși | îmbondoriseși | ||
a III-a (el, ea) | îmbondorește | (să)îmbondoreai | îmbondorea | îmbondori | îmbondorise | ||
plural | I (noi) | îmbondorim | (să)îmbondorim | îmbondoream | îmbondorirăm | îmbondoriserăm | |
a II-a (voi) | îmbondoriți | (să)îmbondoriți | îmbondoreați | îmbondorirăți | îmbondoriserăți | ||
a III-a (ei, ele) | îmbondoresc | (să)îmbondorească | îmbondoreau | îmbondoriră | îmbondoriseră |