ÎMBOGĂȚÍT, -Ă, îmbogățiți, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Care a acumulat bogății; bogat. 2. (Despre lucruri concrete sau noțiuni abstracte) Care a devenit mai numeros, mai cuprinzător, mai complex; dezvoltat. – V. îmbogăți. adjectivîmbogățit
îmbogățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbogățésc, imperf. 3 sg. îmbogățeá; conj. prez. 3 să îmbogățeáscă verb tranzitivîmbogăți
îmbogățì v. a (se) face bogat. verb tranzitivîmbogățì
ÎMBOGĂȚÍ, îmbogățesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină bogat; a (se) înavuți, a (se) înstări. 2. Tranz. și refl. A (se) adăuga noi elemente unui bun material sau spiritual, a face să devină sau a deveni mai numeros, mai cuprinzător, mai complex; a (se) dezvolta, a (se) mări. – În + bogat. verb tranzitivîmbogăți
îmbogățésc v. tr. Fac bogat. V. refl. Ajung bogat. – Vechĭ bogățésc. verb tranzitivîmbogățesc
| îmbogățit | masculin | feminin | |||
| nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
| nominativ-acuzativ | singular | îmbogățit | îmbogățitul | îmbogățită | îmbogățita |
| plural | îmbogățiți | îmbogățiții | îmbogățite | îmbogățitele | |
| genitiv-dativ | singular | îmbogățit | îmbogățitului | îmbogățite | îmbogățitei |
| plural | îmbogățiți | îmbogățiților | îmbogățite | îmbogățitelor | |