î́mblet, î́mblu, V. umblet, umblu. substantiv neutruîmblet
úmblet n., pl. e (d. a umbla). Mers, alergătură: am ostenit de atîta umblet. Modu de a umbla: acest cal are umblet lin. – În nord îmblet. V. buĭestru. substantiv neutruumblet
Î́MBLET s. n. v. umblet. substantiv neutruîmblet
îmblet | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | 'îmblet | 'îmbletul |
plural | 'îmblete | 'îmbletele | |
genitiv-dativ | singular | 'îmblet | 'îmbletului |
plural | 'îmblete | 'îmbletelor |