ÎMBLĂNÍT, -Ă, îmblăniți, -te, adj. (Despre îmbrăcăminte) Căptușit cu blană. – V. îmblăni. adjectivîmblănit
bot îmblănit expr. bărbat care poartă mustață. adjectivbotîmblănit
îmblăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmblănésc, imperf. 3 sg. îmblăneá; conj. prez. 3 să îmblăneáscă verb tranzitivîmblăni
îmblănì v. a căptuși cu blană. verb tranzitivîmblănì
ÎMBLĂNÍ, îmblănesc, vb. IV. Tranz. A căptuși cu blană un obiect de îmbrăcăminte; a blănui. – În + blană. verb tranzitivîmblăni
îmblănésc, V. blănesc. verb tranzitivîmblănesc
| îmblănit | masculin | feminin | |||
| nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
| nominativ-acuzativ | singular | îmblănit | îmblănitul | îmblănită | îmblănita |
| plural | îmblăniți | îmblăniții | îmblănite | îmblănitele | |
| genitiv-dativ | singular | îmblănit | îmblănitului | îmblănite | îmblănitei |
| plural | îmblăniți | îmblăniților | îmblănite | îmblănitelor | |