îmbielșugá (= îmbelșuga) vb. (ind. prez. 1 îmbielșughez) verb tranzitivîmbielșuga
îmbielșuga | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)îmbielșuga | îmbielșugare | îmbielșugat | îmbielșugând | singular | plural | ||
îmbielșugând | îmbielșugați | ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) | îmbielșughez | (să)îmbielșughez | îmbielșugam | îmbielșugai | îmbielșugasem | |
a II-a (tu) | îmbielșughezi | (să)îmbielșughezi | îmbielșugai | îmbielșugași | îmbielșugaseși | ||
a III-a (el, ea) | îmbielșughează | (să)îmbielșugai | îmbielșuga | îmbielșugă | îmbielșugase | ||
plural | I (noi) | îmbielșugăm | (să)îmbielșugăm | îmbielșugam | îmbielșugarăm | îmbielșugaserăm | |
a II-a (voi) | îmbielșugați | (să)îmbielșugați | îmbielșugați | îmbielșugarăți | îmbielșugaserăți | ||
a III-a (ei, ele) | îmbielșughează | (să)îmbielșugheze | îmbielșugau | îmbielșugară | îmbielșugaseră |