ÎMBIBÁRE s.f. Faptul de a (se) îmbiba; îmbibație. [< îmbiba]. substantiv femininîmbibare
ÎMBIBÁRE s. f. Acțiunea de a (se) îmbiba și rezultatul ei. – V. îmbiba. substantiv femininîmbibare
*imbíb și -éz, a -á v. tr. (fr. imbiber, a imbiba, d. lat. imbibo, -bibere, a aspira, a suge, a pompa. V. îmbăt). Ud, pătrund ceva cu un lichid: a imbiba un burete cu apă. V. refl. Mă pătrund de un lichid: buretele se îmbibă de apă. verb tranzitivimbib
ÎMBIBÁ vb. I. tr., refl. A (se) pătrunde, a (se) umple cu un lichid. ♦ tr. (Fig.; rar) A face să fie pătruns de o idee, de o teorie etc.; a îndoctrina. [P.i. îmbíb și -bez. / < fr. îmbiber, cf. lat. imbibere]. verb tranzitivîmbiba
îmbibá (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbíbă verb tranzitivîmbiba
îmbibà v. a (se) muia, a (se) pătrunde de un lichid. verb tranzitivîmbibà
ÎMBIBÁ, îmbíb, vb. I. Tranz. și refl. A (se) pătrunde, a (se) impregna de un lichid, de un gaz etc. ♦ Tranz. Fig. (Rar) A face să fie pătruns de o idee, de o teorie etc.; a îndoctrina. – Din fr. imbiber, lat. imbibere. verb tranzitivîmbiba
îmbibare | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | îmbibare | îmbibarea |
plural | îmbibări | îmbibările | |
genitiv-dativ | singular | îmbibări | îmbibării |
plural | îmbibări | îmbibărilor |