îmbia definitie

îmbiá (-íu, îmbiát), vb. – 1. A solicita, a cere. – 2. A invita, a pofti. – 3. A oferi, a propune. Lat. ambῑre, al cărui sens propriu de „a înconjura” trecuse deja în limba clasică, ca cel de „a solicita”, cf. la Tacit, Germ., 17, nuptiis ambiuntur „le propun căsătorie”. Schimbarea de conjugare ambῑre › *ambiāre ca în accῑre › aciua. Acest etimon, propus deja de Philippide, II, 718, nu pare să fi fost acceptat. Totuși, pare mai sigur decît der. propusă de Pușcariu, Dacor., IV, 1319 și DAR (cf. REW 9295 și Graur, BL, V, 117), din lat. *inviāre „a obliga”, de la vis „forță”, sau decît cea a lui Scriban, din lat. *inviāre „a îndruma”. Din lat. *invitāre (Koerting 5136), nu este posibil. – Der. îmbieală, s. f. (invitație, rugăminte, solicitare); îmbietor, adj. (atractiv); îmbietură, a.f. (invitație); îmbiecios, adj. (care se lasă rugat). verb tranzitiv îmbia

îmbíĭ, a -á v. tr. (cp. cu lat. in-viare, a merge, a percurge [!]. Îndemn: a îmbia să vie. verb tranzitiv îmbiĭ

îmbià v. a invita: smeul o îmbia să miroase florile ISP. [Lat. INVIARE]. verb tranzitiv îmbià

îmbiá (a ~) (-bi-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. îmbíi, 3 îmbíe, 1 pl. îmbiém (-bi-em); conj. prez. 1 și 2 sg. să îmbíi, 3 să îmbíe; ger. îmbiínd (-bi-ind) verb tranzitiv îmbia

ÎMBIÁ, îmbíi, vb. I. Tranz. și refl. recipr. A (se) îndemna (stăruitor) să facă sau să primească ceva; a (se) invita, a (se) pofti. ♦ Refl. (Rar) A se lăsa poftit. ♦ Tranz. Fig. A atrage. [Pr. -bi-a] – Lat. *inviare. verb tranzitiv îmbia