ÎMBEZNÁ, pers. 3 îmbeznează, vb. I. Refl. (Reg.) A se face întuneric beznă. – Din în- + beznă. verbîmbezna
îmbezna | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)îmbezna | îmbeznare | îmbeznat | îmbeznând | singular | plural | ||
îmbeznând | — | ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) | — | (să)— | — | — | — | |
a II-a (tu) | — | (să)— | — | — | — | ||
a III-a (el, ea) | îmbeznează | (să)— | îmbezna | îmbeznă | îmbeznase | ||
plural | I (noi) | — | (să)— | — | — | — | |
a II-a (voi) | — | (să)— | — | — | — | ||
a III-a (ei, ele) | îmbeznează | (să)îmbezneze | îmbeznau | îmbeznară | îmbeznaseră |