îmbelcĭugat, V. belcĭugat. adjectivîmbelcĭugat
îmbelciugát (înv., pop.) adj. m., pl. îmbelciugáți; f. îmbelciugátă, pl. îmbelciugáte adjectivîmbelciugat
îmbelciugat a. întors înăuntru (vorbind de coarnele boului. [V. belciug]. adjectivîmbelciugat
îmbelciugat | masculin | feminin | |||
nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
nominativ-acuzativ | singular | îmbelciugat | îmbelciugatul | îmbelciugată | îmbelciugata |
plural | îmbelciugați | îmbelciugații | îmbelciugate | îmbelciugatele | |
genitiv-dativ | singular | îmbelciugat | îmbelciugatului | îmbelciugate | îmbelciugatei |
plural | îmbelciugați | îmbelciugaților | îmbelciugate | îmbelciugatelor |