îmbelșugat, -ă adj. Abundant [!]. – Și îmbilș- și îmbielș-. Maĭ rar, belșugós, -oásă. adjectiv îmbelșugat
*îmbelșugát adj. m., pl. îmbelșugáți; f. îmbelșugátă, pl. îmbelșugáte adjectiv îmbelșugat
îmbelșugat a. abundant. adjectiv îmbelșugat
ÎMBELȘUGÁT, -Ă, îmbelșugați, -te, adj. Care are din abundență cele trebuincioase. ♦ Care există din belșug, din abundență. [Var.: (reg.) îmbielșugát, -ă adj.] – V. îmbelșuga. adjectiv îmbelșugat
îmbelșugá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 îmbelșugheáză verb tranzitiv îmbelșuga
ÎMBELȘUGÁ, îmbelșughez, vb. I. Tranz. (Rar) A face pământul să rodească, să devină îmbelșugat. – În + belșug. verb tranzitiv îmbelșuga
| îmbelșugat | masculin | feminin | |||
| nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
| nominativ-acuzativ | singular | îmbelșugat | îmbelșugatul | îmbelșugată | îmbelșugata |
| plural | îmbelșugați | îmbelșugații | îmbelșugate | îmbelșugatele | |
| genitiv-dativ | singular | îmbelșugat | îmbelșugatului | îmbelșugate | îmbelșugatei |
| plural | îmbelșugați | îmbelșugaților | îmbelșugate | îmbelșugatelor | |