îmbelșugáre f. Belșug, abundanță [!]. – Și îmbilș- și îmbĭelș-. substantiv feminin îmbelșugare
îmbelșugáre s. f., g.-d. art. îmbelșugắrii substantiv feminin îmbelșugare
îmbelșugare f. ahundantă. [V. belșug]. substantiv feminin îmbelșugare
ÎMBELȘUGÁRE s. f. Belșug; abundență, îndestulare. [Var.: (reg.) îmbielșugáre s. f.] – V. îmbelșuga. substantiv feminin îmbelșugare
îmbelșugá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 îmbelșugheáză verb tranzitiv îmbelșuga
ÎMBELȘUGÁ, îmbelșughez, vb. I. Tranz. (Rar) A face pământul să rodească, să devină îmbelșugat. – În + belșug. verb tranzitiv îmbelșuga
| îmbelșugare | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular | îmbelșugare | îmbelșugarea |
| plural | îmbelșugări | îmbelșugările | |
| genitiv-dativ | singular | îmbelșugări | îmbelșugării |
| plural | îmbelșugări | îmbelșugărilor | |