îmbătăciúne, -i, s.n. – (med.) Amețeală. În expr. îmbătăciune de cap (ALR 1969: 165). – Din îmbăta „a se ameți cu băutură” (< lat. *imbibitare, din bibitus „beat„) + -ciune. substantiv femininîmbătăciune
îmbătaciune | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | îmbătaciune | îmbătaciunea |
plural | — | — | |
genitiv-dativ | singular | îmbătaciuni | îmbătaciunii |
plural | — | — |