ÎMBĂLSĂMÍ vb. IV v. îmbălsăma. verb tranzitiv îmbălsămi
| îmbălsămi | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
| (a) îmbălsămi | îmbălsămire | îmbălsămit | îmbălsămind | singular | plural | ||
| îmbălsămind | îmbălsămiți | ||||||
| numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
| singular | I (eu) | îmbălsămesc | (să) îmbălsămesc | îmbălsămeam | îmbălsămii | îmbălsămisem | |
| a II-a (tu) | îmbălsămești | (să) îmbălsămești | îmbălsămeai | îmbălsămiși | îmbălsămiseși | ||
| a III-a (el, ea) | îmbălsămește | (să) îmbălsămeai | îmbălsămea | îmbălsămi | îmbălsămise | ||
| plural | I (noi) | îmbălsămim | (să) îmbălsămim | îmbălsămeam | îmbălsămirăm | îmbălsămiserăm | |
| a II-a (voi) | îmbălsămiți | (să) îmbălsămiți | îmbălsămeați | îmbălsămirăți | îmbălsămiserăți | ||
| a III-a (ei, ele) | îmbălsămesc | (să) îmbălsămească | îmbălsămeau | îmbălsămiră | îmbălsămiseră | ||