îmbăléz și îmbăloréz saŭ îmbălurez v. tr. Umplu de bale, de stupit: vițelu îmbălează țîța, și pe urmă suge. Îmĭ îmbălurez gura, fac bale vorbind mult și furios. Fig. Ocărăsc, insult furios, calomniez. verb tranzitivîmbălez
îmbălorà v. a îmbăia (fig.): îmi tot îmbălorez gura pe bărbat CR. verb tranzitivîmbălorà
îmbălora | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)îmbălora | îmbălorare | îmbălorat | îmbălorând | singular | plural | ||
îmbălorând | îmbălorați | ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) | îmbălorez | (să)îmbălorez | îmbăloram | îmbălorai | îmbălorasem | |
a II-a (tu) | îmbălorezi | (să)îmbălorezi | îmbălorai | îmbălorași | îmbăloraseși | ||
a III-a (el, ea) | îmbălorează | (să)îmbălorai | îmbălora | îmbăloră | îmbălorase | ||
plural | I (noi) | îmbălorăm | (să)îmbălorăm | îmbăloram | îmbălorarăm | îmbăloraserăm | |
a II-a (voi) | îmbălorați | (să)îmbălorați | îmbălorați | îmbălorarăți | îmbăloraserăți | ||
a III-a (ei, ele) | îmbălorează | (să)îmbăloreze | îmbălorau | îmbălorară | îmbăloraseră |