îmbăierát, -ă, adj. – Legat cu baiere: „Cu sumanu-mbăierat” (Papahagi 1925: 233). – Din îmbăiera + -at. adjectiv îmbăierat
îmbăierat a. 1. legat cu baiere: geanta îmbăierată de gâtu-i OD.; 2. fig. loază îmbăierată. adjectiv îmbăierat
ÎMBĂIERÁT, -Ă, îmbăierați, -te, adj. Legat cu băieri; atârnat cu o baieră. [Pr.: -bă-ie-. – Var.: (reg.) îmbăirát, -ă adj.] – V. îmbăiera. adjectiv îmbăierat
îmbáĭer și îmbăĭeréz, a -á v. tr. (d. baĭeră). Leg (ornez) cu baĭere. Fam. Loază îmbăĭerată, pocitanie, persoană foarte urîtă. verb tranzitiv îmbaĭer
îmbăierá, îmbăierez, vb. tranz. – „A lega cămașa sau sumanul la grumazi” (Bud 1908). – Îm + baier „șiret, curea, sfoară” (< lat. bajulus, bajula) + -a. verb tranzitiv îmbăiera
îmbăierá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 îmbáieră verb tranzitiv îmbăiera
ÎMBĂIERÁ, îmbăier, vb. I. Tranz. și refl. A (se) lega cu băieri, a (se) prinde în băieri. ♦ Tranz. Fig. A lega, a îmbina. [Pr.: -bă-ie- – Var.: (reg.) îmbăirá vb. I] – În + baieră. verb tranzitiv îmbăiera
îmbăĭeréz, V. îmbaĭer. verb tranzitiv îmbăĭerez
| îmbăierat | masculin | feminin | |||
| nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
| nominativ-acuzativ | singular | îmbăierat | îmbăieratul | îmbăierată | îmbăierata |
| plural | îmbăierați | îmbăierații | îmbăierate | îmbăieratele | |
| genitiv-dativ | singular | îmbăierat | îmbăieratului | îmbăierate | îmbăieratei |
| plural | îmbăierați | îmbăieraților | îmbăierate | îmbăieratelor | |