țevuíre s. f., g.-d. art. țevuírii; pl. țevuíri substantiv feminințevuire
ȚEVUÍRE, țevuiri, s. f. Acțiunea de a țevui și rezultatul ei. – V. țevui. substantiv feminințevuire
țevuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. țevuiésc, imperf. 3 sg. țevuiá; conj. prez. 3 să țevuiáscă verb tranzitivțevui
ȚEVUÍ, țevuiesc, vb. IV. Tranz. A trece pe țevi firele de bătătură de pe bobine, mosoare, sculuri, cu ajutorul sucalei, înainte de a se introduce în suveică. – Țeavă + suf. -ui. verb tranzitivțevui
țevuire | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | țevuire | țevuirea |
plural | țevuiri | țevuirile | |
genitiv-dativ | singular | țevuiri | țevuirii |
plural | țevuiri | țevuirilor |