șuguí, șuguiesc, vb. intranz. – A glumi: „Eu cu mândra șuguiesc, / E gânde' că o iubesc” (Ștețco 1990: 276). – Din șagă „glumă” (< sl. šega, šuga) + -ui. verb tranzitivșugui
șuguí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șuguiésc, imperf. 3 sg. șuguiá; conj. prez. 3 să șuguiáscă verb tranzitivșugui
șuguì v. Mold. a glumi: șuguești ori ți-e într’adins ? CR. [Derivat din șagă]. verb tranzitivșuguì
ȘUGUÍ, șuguiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A glumi. ♦ Tranz. A duce cu vorba; a minți. [Var.: șăguí vb. IV] – Șagă + suf. -ui. verb tranzitivșugui
glumésc v. intr. (vsl. glumiti se, a flecări, sîrb. glúmiti se, a glumi). Vest. Spun orĭ fac glume, amuzez lumea: el glumește cînd zice că va pleca. Nu ĭaŭ un lucru în serios, nu daŭ destulă atențiune: nu glumi cu primejdiile. – În est șuguĭesc. verb tranzitivglumesc
șuguĭésc v. intr. (din șeguĭesc [azĭ în Munt. est] șăguĭesc și, pin [!] infl. luĭ u din gu, șuguĭesc, d. vsl. šengovati, šengati, d. šenga, șagă; bg. šeguvam se. V. șeganie). Est. Fac șagă, glumesc. verb tranzitivșuguĭesc
șuguit | masculin | feminin | |||
nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
nominativ-acuzativ | singular | șuguit | șuguitul | șuguită | șuguita |
plural | șuguiți | șuguiții | șuguite | șuguitele | |
genitiv-dativ | singular | șuguit | șuguitului | șuguite | șuguitei |
plural | șuguiți | șuguiților | șuguite | șuguitelor |