știubei definitie

știubéi, știubeie, s.n. – Stupină tradițională, confecționată din trunchiuri de copac, utilizată la bărcuitul albinelor: „Știubeiele tradiționale s-au mai confecționat și din nuiele împletite, unse pe partea exterioară cu argilă în amestec cu bălegar. Au formă conică. S-au mai confecționat și din papură sau paie răsucite în funii, ori din scândură, în formă de trunchi de piramidă. Știubeiele erau așezate pe prispa laterală a casei, înspre grădină, mai rar în grădină, în construcții special amenajate (șopron sau rafturi). Toamna stupii se afumau cu pucioasă, pentru a omorî albinele în vederea recoltării mierii (Dăncuș 1986: 62). Apicultura, creșterea albinelor, s-a practicat abia din sec. XV-XVI (Vlăduțiu 1973). – Din știob (< ucr. štub) + -ei, germ. Stube. substantiv neutruștiubei

ștĭubéĭ n., pl. eĭe (cp. cu stup și cu germ. stube, odaĭe). Est. Stup. Vest. Buduĭ, trunchĭ scorburos pus vertical în pămînt ca să se adune și să vie la suprafață apa unuĭ izvor (în Ban. buduganie). – Și ștubeĭ în vest (ca ștulete, tuleĭ). substantiv neutruștĭubeĭ

știubéi (reg.) s. n., pl. știubéie substantiv neutruștiubei

ȘTIUBÉI, știubeie s. n. (Reg.) 1. Stup primitiv. 2. Vas făcut dintr-un trunchi scobit, folosit pentru păstrarea cerealelor. 3. Trunchi scorburos care servește ca ghizd la o fântână mică; p. ext. fântână (mică). – Știob + sub. -ei. substantiv neutruștiubei

știubeiu n. Mold. stup făcut dintr’un butuc găurit: să strâng un știubeiu plin de galbeni CR. [V. știob; cf. serb. STUBA, stâlp și scară făcută dintr’o scorbură de copaciu, și STUBLINA, trunchiu găunos servind de rezervoriu de apă; sensul primitiv e obiect de formă oblongă ca un stâlp]. substantiv neutruștiubeiu